Materia care trebuie învățată pentru Bac-ul la Limba română este aceeași pentru toți candidații, dar subiectele vor fi diferite în funcție de profilul uman, tehnologic sau real. Potrivit programei la Limba şi literatura română, publicată de Ministerul Educației, această probă urmărește să evalueze competențele generale și specifice formate pe durata învăţământului liceal.
BAC 2019 Subiectele și baremele de la examenul la Limba și literatura română, sesiunea a II-a, au fost publicate. Subiectele și baremele de la examenul scris la Limba și literatura română, susținut astăzi în cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2019, au fost publicate de Ministerul Educației.
Perspectiva narativa in subiectele de la bacalaureat. Cerințe: Menționează tipul de perspectivă narativă din textul citat. SUBIECTUL al II-lea (10 puncte)Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos. Perspectiva narativă defineşte punctul de vedere al naratorului. Perspectivă
Pasul 2: Alegi dacă ești pro sau contra; Pasul 3: Notezi pe ciornă ideile principale pe care le vei argumenta și eventual, niște cuvinte cheie pe baza cărora îți vei construi fiecare argument;
Subiectul I. 1. Notează denumirea a două insecte identificate în textul 1. 2 puncte. Răspuns: Două insecte menționate în primul text sunt: musca și albina. 2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1. 2 puncte. a) grădina. b) insula. c) marea.
Subiectul 2 bac romana bac,Variante M2 rezolvate pentru bac,subiecte bac matematica rezolvate,teste matematica,bareme de corectare,2009,2010,2011,2012 Subiect -varianta 2- mate m2 bac 2011 sesiunea a doua August-Septembrie
nyzbuC.
subiect 2 bac romana